Flutur a fost ales preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
Funcţie: Flutur a fost ales preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
Judeţul Suceava a preluat conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord – Est. Preşedinţia acestui organism va fi asigurată, pe o perioadă de un an, de şeful administraţiei judeţene din Suceava, Gheorghe Flutur, ales cu unanimitate de preşedinţii de Consilii Judeţene şi de primarii din Regiunea de Dezvoltare Nord – Est. „Este o responsabilitate în plus, însă trebuie spus că anul acesta vom avea extrem de mult de muncă pentru a atrage cât mai multe fonduri europene, atât în judeţul Suceava, cât şi în celelalte judeţe ale regiunii”, a declarat Flutur. El a precizat că, în următorul an, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est se vor putea accesa finanţări de peste 700 milioane de euro, bani disponibili numai prin Programul Operaţional Regional. Gheorghe Flutur a mai arătat că pe perioada mandatului său vor fi analizate şi aprobate proiecte importante de dezvoltare pentru toate cele şase judeţe ale Regiunii Nord Est. Preşedintele CJ Suceava a spus că prima şedinţă de aprobare a proiectelor depuse deja la ADR Nord Est va avea loc în data de 30 iulie 2008.
sefii celorlalte judete din regiune il recunosc pe flutur ca liderul lor formal...bravo, d+le flutur...pacat ca unii dintre cei din judet nu apreciaya acest lucru...sunteti un politician de mare valoare si perspectiva...mult succes! in aceasta calitate veti face multe ptr judet si veti inchide gura detractorilor...
De neacceptattrimis desustinator flutur
DA, DA .....lui Flutur pna n prezent nu i se poate reprosa nimic, dar magazin n curtea spitalului nu are ce cauta, CATEGORIC, cest lucru trebuie respins. Spatiul acel verde trebuie amenajat pentru spital: loc de recreere, parcare mai largita sau chiar o constrctie DAR UTILA SPITALULUI. Flutur ar pierde ENORM daca s-ar implica n nlesnirea constructiei PLUS. Chiar si mie , care tin la Flutur ca la lumina ochilor mi-ar aduce multa, multa dezamagire.
RE:De neacceptattrimis desustinator flutur (cu litere m
SCUZE ! Am plasat comentariul sub alt articol, dar tot pentru domnul Flutur este "scrisorica". Scuze si pentru: "a" lipsa de la "acest", "a" de la "acel", "u" lipsa de la "constructie". Am citit comentariul dupa ce l-am trimis.........am patit ca conducatorul auto care a scapat masina ntr-un gard ; Politaiul l-a ntrebat: domnule, nu ai vazut gardul ?! soferul a raspuns: l-am vazut, dar dupa ce-am intrat n el.
Comentarii
esti taRE