Tinerii cu motoscutere, chemaţi de poliţie în faţa Casei de Cultură Suceava
Viaţa pe scuter: Tinerii cu motoscutere, chemaţi de poliţie în faţa Casei de Cultură Suceava
Tinerii care au motoscutere sunt invitaţi de poliţişti, miercuri, începând cu ora 10:00, pe esplanada Casei de Cultură, în cadrul unei campanii pentru prevenirea accidentelor rutiere.„Va avea loc o întâlnire cu tinerii care posedă mopede, în vederea prezentării mersului corect pe scuter, obligaţiile acestora, dar şi ale celorlalţi participanţi la trafic”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul Gabriel Panţiru.La finalul întâlnirii, a precizat Panţiru, reprezentanţii revistei „Scooter Fun” – prima revistă de scutere din România – vor înmâna premii celor prezenţi, activitatea încheindu-se cu o caravană a conducătorilor de mopede pe un traseu stabilit în municipiul Suceava, pentru conştientizarea şi sensibilizarea tuturor participanţilor la trafic.Acţiunea, cuprinsă în cadrul campaniei naţionale „Viaţa pe scuter”, constă şi în informarea tinerilor cu privire la utilizarea corectă a scuterului, purtarea echipamentului de protecţie şi respectarea regulilor de circulaţie rutieră.
Comentarii