Democrat liberalii suceveni intră în tranşee considerând astfel începută bătălia pentru câştigarea alegerilor europarlamentare din data de 7 iunie. Semnalul de mobilizare a fost dat la şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean al PD-L, care s-a desfăşurat sâmbătă, în sala mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava, sală plină ochi cu membri şi simpatizanţi ai partidului. “Mă uit în ochii dumneavoastră şi vă spun că nimeni nu a câştigat doar pentru că e frumos şi deştept, ci datorită PD-L. De acea astăzi PD-L vă cere mobilizare pentru câştigarea alegerilor europarlamentare. Este un lucru pe care vi-l cer la modul cel mai serios”, le-a spus liderul Organizaţiei Judeţene a PD-L, Gheorghe Flutur, de la tribuna reuniunii primarilor, consilierilor locali şi judeţeni dar şi parlamentarilor prezenţi în sală. El le-a explicat primarilor că au o mare responsabilitate în aceste alegeri, îndeosebi pentru a convinge populaţia să se prezinte la vot. Flutur a vorbit despre importanţa alegerilor europarlamentare spunând că reprezintă “o repetiţie generală pentru alegerile prezidenţiale din toamnă” şi încercând să-şi convingă “armata” că de scorul din iunie depinde şi poziţionarea viitoare a organizaţiei judeţene a PD-L. El a arătat că plasarea candidatului PD-L Suceava, Petru Luhan, pe locul opt pe lista la nivel naţional reprezentă o recunoaştere a rezultatelor obţinute de democrat liberalii suceveni la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut.