Studenţii şi elevii basarabeni din Suceava protestează faţă de rezultatul alegerilor din Republica Moldova

Solidaritate cu ţara: Studenţii şi elevii basarabeni din Suceava protestează faţă de rezultatul alegerilor din Republica Moldova
„Grupul de Initiţivă al Românilor din Basarabia, în semn de durere profundă faţă de ceea ce se întâmplă în Basarabia, a organizat marţi în faţa Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava un act de solidarizare cu cei peste 30 mii de tineri ce-au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, pentru a protesta împotriva fraudării alegerilor şi regimului comunist”, se arată într-un comunicat semnat de Oxana Greadcenco, reprezentant al Grupului de Iniţiativă aş Românilor din Basarabia.
Marţi, adunaţi în campusul universităţii sucevene, studenţii basarabeni au aprins lumânări şi au purtat la braţ banderole negre. „Vom purta aceste banderole în semn de doliu şi protest până când autorităţile actuale din Moldova vor recunoaşte fraudele comise şi nu se vor face alegeri repetate”, se mai arată în comunicatul Grupului de Iniţiativă al Românilor din Basarabia.
Liderul Grupului de Iniţiativă al Românilor din Basarabia, Petru Ciolpan, a declarat că „la această acţiune de solidaritate şi protest vor participa aproximativ 200 de studenţi şi 150 de elevi basarabeni care studiază în judeţul Suceava”.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a obţinut 49,96 la sută din sufragii în alegerile parlamentare de duminică, urmat de Partidul Liberal cu 12,76% din voturi şi de Partidul Liberal Democrat din Moldova, cu 12,11% din voturi.
Comentarii