Premierul Emil Boc a declarat, luni, la finalul unei întrevederi cu liderii grupurilor parlamentare PDL, întrebat cum comentează solicitarea liderului PSD Mircea Geoană ca DNA să se autosesizeze în cazul unor proprietăţi ale familiei Băsescu, că Geoană a intrat în campania electorală mai devreme.

"Domnul Mircea Geoană cred că a intrat în campania electorală prea repede. Campania electorală se declanşează în momentul în care legea spune şi cred că aceste solicitări încearcă să arate doar că există un candidat din partea PSD la alegerile pentru Preşedinţia României", a spus preşedintele PDL.

El a arătat că, "în România, oamenii politici adevăraţi trebuie să respecte instituţiile statului, oricare ar fi ele".

"Să nu dăm comandă de niciun fel, de nicio natură, niciunei instituţii a statului, aceasta înseamnă respectul faţă de statul de drept, de instituţii şi faţă de democraţie", a mai spus Boc.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a solicitat, luni, DNA, să se autosesize cu privire la un teren de 30 de hectare obţinut de fratele şefului statului, Mircea Băsescu, şi cu privire la apartamentul cumpărat de fiica şefului statului, Ioana Băsescu, "în zona proprietăţilor lui Gabriel Popoviciu".