Amendă de 9.000 de lei pentru lipsa rovignetei

În trafic: Amendă de 9.000 de lei pentru lipsa rovignetei
Ultimul control de acest gen a fost organizat miercuri, între orele 16.00 şi 24.00, poliţişti, specialişti ai ARR şi de la Secţia Drumuri Naţionale acţionând pe DN 2, la Spătăreşti şi la Dărmăneşti, în cadrul unei acţiuni care a vizat cu precădere verificarea transportatorilor de persoane.
Echipele de control au tras pe dreapta 12 şoferi care transportau persoane şi cinci care conduceau maşini încărcate cu marfă, printre aceştia verificând şi alte categorii de participanţi la trafic pentru a-i descoperi pe şoferii care circulă fără rovignete.
În total, în cadrul acţiunii au fost aplicate 19 amenzi, în valoare de 13.220 de lei.
De departe cea mai mare sancţiune contravenţională a fost aplicată unui transportator de marfă care nu avea rovignetă, amenda de 9.000 de lei fiind dată pe numele societăţii la care era angajat şoferul.
De asemenea, o altă sancţiune, de 1.000 de lei, a fost aplicată unei societăţi de transport din Putna, al cărui şofer nu utiliza tahograful de măsurare a timpilor de conducere de odihnă şi repaus.
„Aceste acţiuni au caracter continuu, punem un accent deosebit pe reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave apărute ca urmare a nerespectării normelor de siguranţă rutieră ori a perioadelor de odihnă”, a declarat Florin Homiuc, şeful ARR Suceava.
Comentarii