Primul-ministru al României, Victor Ponta, va fi prezent la mijlocul săptămânii viitoare în Suceava, pentru a participa la instalarea în funcţie a noului preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. Acesta a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că cel mai probabil instalarea sa în funcţia de preşedinte al CJ Suceava va avea loc joi, 21 iunie 2012. Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a ţinut să le mulţumească tuturor sucevenilor care i-au acordat atât lui, cât şi USL „votul de încredere şi care ne-au trimis la muncă”. „Contează extrem de mult pentru noi, pentru că am reuşit să cuplăm la proiectul naţional. Contează foarte mult că Suceava va avea calea deschisă către o activitate corectă, transparentă, alături de Guvernul României. Şi contează foarte mult că echipa care lucrează la Suceava este pregătită”, a ţinut să precizeze Cătălin Nechifor.
El le-a mulţumit tuturor candidaţilor care au fost implicaţi în campania electorală, subliniind faptul că în afara unor incidente minore, campania din judeţul Suceava a fost una decentă.
Comentarii
pentru ce?Ca nu se-ntelege foarte bine!Iar salariatii din aparatul propriu al CJ ce trebuie sa faca?Ca-s vechi in institutie, trebuie cumva sa se teama ca-i dati afara sau ii fortati sa se ceara singuri in alta parte?
Ce atatea comentarii? Flutur nu a procedat la fel cand a venit la sefie? Fiecare om este liber sa vina cu echipa sa!
Doar unii dintre ei! Vezi Juravle, zootehnistul de la cultura!