Serviciul Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Suceava se va muta într-un spaţiu aflat la primul etaj al Iulius Mall Suceava. Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a declarat că această mutare va avea loc în maxim o lună şi jumătate. Sinescu a spus că în momentul de faţă, Serviciul de Paşapoarte Suceava funcţionează în condiţii improprii într-o casă de pe strada Petru Rareş, care nu dispune de parcare pentru persoanele care apelează la serviciile acestei instituţii. El a spus că pentru spaţiul de la Iulius Mall nu se va plăti chirie, urmând să fie achitate doar cheltuielile cu utilităţile.

Pe de altă parte, Florin Sinescu a spus că tot la primul etaj al Iulius Mall Suceava se va muta şi Serviciul Înmatriculări Auto şi Eliberări Permise Auto. Sinescu a spus că în momentul de faţă acest serviciu funcţionează la parterul Iulius Mall Suceava, însă există o problemă, în sensul că spaţiile nu beneficiază de lumină naturală. Prefectul a spus că serviciul de înmatriculări şi cel pentru eliberări permise auto vor funcţiona în două locaţii separate, aflate la primul nivel al complexului comercial, ambele cu lumină naturală.