Prins băut la volan după ce maşina lui a fost tamponată
Vineri, la ora 15.30, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei, un localnic de 39 de ani, ce conducea un autoturism, ajuns la trecerea de pietoni, a oprit pentru a acorda prioritate la două tinere de 21 și 22 de ani, angajate regulamentar în traversarea străzii. În acel moment maşina acestuia a fost lovită din spate de autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani, din localitate.În urma impactului, primul autoturism a fost împins circa jumătate de metru în față, acroșând-o ușor pe tânăra de 21 de ani, dar fără a-i produce leziuni, aceasta refuzând acordarea de îngrijiri medicale.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 44 de ani și de 0,57 mg/l în cazul conducătorului auto de 39 de ani. „În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii