Menţiuni pentru elevi suceveni la Concursul Naţional de Matematică “Adolf Haimovici“
Adelina TALPALARIU
Etapa naţională a Concursului Naţional de Matematică Aplicată “Adolf Haimovici“ a avut loc la Iaşi, în perioada 1-3 mai 2015, fiind găzduit de Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi“ Iaşi. În urma etapei judeţene a concursului, care a avut loc pe data de 14 martie a.c., s-au calificat la etapa finală 23 de elevi suceveni. Competiţia finală a fost extrem de dificilă deoarece în concurs au participat peste 600 de elevi din toate judeţele ale ţării și din municipiul București. Elevii suceveni au obţinut cinci menţiuni, după cum urmează - Simona Ioana Lucaci, de la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Suceava, prof. Marinela Cristina Cimpoeşu, elevul Daniel Prelipcean, de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. Manuela Loredana Strugariu, eleva Raluca Ilioi, de la Colegiul "Andronic Motrescu" Rădăuți, prof. Viorica Loredana Fodor, elevele Paula Croitor şi Larisa-Ioana Paşnicu, de la Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava, prof. Daniela Mariana Busuioc şi Remus Dumitru Cenuşă. Profesorii însoțitori ai celor 23 elevi au fost Niculina Mihaela Moisuc, de la Colegiul Tehnic Rădăuți, și Manuela Loredana Strugariu, de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți.
Comentarii