Prins în timp ce fura bani dintr-o biserică din Fălticeni
O patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni a surprins în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.30, o persoană care a pătruns în curtea unei biserici din localitate.Polițiștii au reușit prinderea în flagrant a unui tânăr de 20 de ani, din comuna Râşca, care, după ce a spart un geam de la casa mortuară, fără a sustrage bunuri, a spart geamul de la lumânărar, a pătruns în interior și dintr-o cutie metalică a sustras suma de 60 lei. Banii au fost recuperaţi și predaţi îngrijitorului bisericii.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii