Casa din Milişăuţi în care locuiau doi tineri a fost incendiată duminică noapte, în timp ce aceştia petreceau la nunta lor, la Rădăuţi. Incendiul a fost anunţat la 112 la ora 1.20, la faţa locului intervenind cu opt autospeciale şi o ambulanţă SMURD pompierii militari de la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava din Rădăuţi, Suceava, Siret şi Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Milişăuţi.La sosirea echipajelor, ardeau violent construcţiile din două gospodării, aparţinând lui Petru Calinciuc şi Mariei Calinciuc, existând pericolul de propagare la proprietăţile învecinate. Conform concluziilor pompierilor, incendiul ar fi pornit de la prima gospodărie, unde locuiau cei doi tineri, Adi şi Iuliana Calinciuc, de 31, respectiv 20 de ani, care în noaptea de duminică spre luni aveau nunta la un restaurant din Rădăuţi. „Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, se precizează în comunicatul pompierilor.Incendiul a fost lichidat la ora 5:55.În prima gospodărie au ars aproximativ 110 metri pătraţi din acoperişul casei de locuit, bucătăria de vară pe 35 de metri pătraţi, adăpostul de animale pe 120 de metri pătraţi, tâmplărie din PVC, circa 2.500 kilograme de furaje, bunuri casnice şi unelte agricole. Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical soţiei lui Petru Calinciuc, în vârstă de 59 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, aceasta a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe Rădăuţi pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.În cea de-a doua gospodărie au ars adăpostul de animale pe 150 de metri pătraţi şi circa 1.500 kilograme furaje. Proprietarei i-au pierit în incendiu 40 de păsări de curte şi două oi.Pompierii militari au salvat casele proprietăţilor afectate de incendiu, precum şi alte două locuinţe din imediata apropiere.