Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că UE va finanţa două proiecte destinate reindustrializării României
Tudor IONESCU
Comisia Europeană a dat aviz pozitiv pentru două proiecte importante destinate reindustrializării României, a anunţat marţi, la Suceava, iniţiatorul acestor proiecte, europarlamentarul PSD Victor Negrescu. El a declarat că proiectele au o valoare totală de şase milioane de euro, iar unul dintre acestea va fi destinat mai mult ca sigur Regiunii de Nord-Est, din care face parte şi judeţul Suceava. „Am obţinut din partea Comisiei Europene în urmă cu câteva săptămâni avizul pozitiv şi cel mai mare calificativ pentru două proiecte importante destinate reindustrializării României. Fiecare proiect, acţiuni pregătitoare, aşa cum sunt ele denumite, valorează trei milioane de euro, iar în total sunt şase milioane de euro. Unul din cele două proiecte mai mult ca sigur va fi destinat Regiunii de Nord-Est şi mi-aş dori, dacă se poate, ca Suceava să devină un punct atractiv pentru implementarea acestui proiect. Proiectul despre care vă spun se numeşte fabrici inteligente şi este deja implementat în ţările din vestul Europei”, a spus Negrescu.
Comentarii