Furt cu prejudiciu de circa 11.500 de lei, dintr-o casă din Bosanci
Furt cu prejudiciu de circa 11.500 de lei, dintr-o casă din Bosanci
Postul de poliţie Bosanci a fost sesizat vineri, la ora 15.29, de o localnică de 29 de ani, despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute i-au sustras din locuință mai multe bunuri.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, între orele 14.00-15.20, profitând de lipsa persoanei vătămate de la domiciliu și de faptul că o ușă de acces a fost lăsată deschisă, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras bijuterii, sume de bani în lei și valută, precum și documente de identitate, valoarea totală a prejudiciului fiind de circa 11.500 lei.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii