Andreea Chisăliţă a obţinut Marele Premiu şi Trofeul Festivalului „Maria Tănase” de la Craiova
Suceveanca Andreea Chisăliţă a obţinut Marele Premiu şi Trofeul Festivalului „Maria Tănase”
Daniela MICUŢARIU
Suceveanca Ioana Andreea Chisăliţă a obţinut Marele Premiu şi Trofeul Festivalului „Maria Tănase”, ediţia a XXIII-a, eveniment ce s-a desfăşurat, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie, la Craiova. Tânăra interpretă a impresionat juriul Festivalului Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” cu vocea şi ţinuta ei scenică, dar şi publicul craiovean, care i-a acordat Premiul de Popularitate. Suceveanca în vârstă de 17 ani s-a bucurat de un public generos, din partea căruia a primit aplauze îndelungi. Profund emoţionată, câştigătoarea a dedicat trofeul îndrăgitei interprete Sofia Vicoveanca, de la care a învăţat „dragostea de cântec” şi pe care o are ca model. „Pentru mine, Festivalul este un vis împlinit. Simplul fapt de a trece de preselecţia lui, de a mă afla în faţa juriului format doar din specialişti în domeniu, de a fi pe aceeaşi scenă cu două dintre cele mai apreciate orchestre din România şi de a fi în faţa dumneavoastră, a publicului craiovean, este o mare onoare pentru mine. Dedic acest trofeu doamnei Sofia Vicoveanca. Îi mulţumesc din suflet pentru sfaturi şi pentru că mi-a permis să prezint în concurs atât balada, cât şi cântecul de joc din repertoriul dumneaei”, a spus frumoasa bucovineancă, la primirea premiului. Pe scena craioveană, Andreea Chisăliţă a interpretat „Balada miresei părăsite” şi „Cine la joc nu se prinde”.În cadrul Festivalului Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”, la secţiunea Premii Speciale, suceveanul Alexandru Marin Cozaciuc (fluier) a primit Premiul Special al Radio România Oltenia Craiova.
Comentarii