În etapa cu numărul 25 din Liga a II-a de fotbal, echipa Rapid CFR Suceava a pierdut la scor, sâmbătă, în faţa propriilor suporteri disputa cu FC Clinceni, 1-5.

Oaspeţii, mult mai motivaţi, au reuşit să deschidă scorul în minutul 12 şi mai apoi să-şi mărească avantajul după 32 de minute de joc. Singurul gol al gazdelor a venit în minutul 35, după un penalti transformat de Negru. La pauză a fost 2-1 pentru oaspeţi , după o primă repriză în care aceştia mai puteau marca cel puţin 3 goluri.

În partea a doua jocul a curs în aceeaşi direcţie, Clinceniul reuşind alte trei goluri în minutele 51, 56, 67.