PSD Suceava a retras astăzi toate contestaţiile depuse împotriva listelor de candidaţi depuse de partidele politice pentru Consiliul Local Suceava şi împotriva candidaţilor pentru funcţia de primar. Cererea pentru renunţarea la aceste contestaţii depuse la Judecătorie a fost formulată în cursul zilei de astăzi. Liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Ovidiu Donţu, a anunţat în cursul zilei de joi că prin depunerea acestor contestaţii se dorea compararea semnăturilor de susținere pentru candidații de primar precum și pentru candidații de pe listele de consilieri locali din toate partidele. Contestaţiile au fost depuse de social-democraţi după ce Judecătoria a anulat candidaturile PSD la Primăria Suceava la Consiliul Local pe motiv că listele de susținători nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Asta în urma unor contestații depuse de doi suceveni.