Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității "Ștefan cel Mare" Suceava organizează pe data de 2 noiembrie, începând cu ora 19.00, un concert deosebit susținut de trupa Guilty Lemon.
Spectacolul va avea loc în  Auditorium "Joseph Schmidt", prețul unui bilet fiind de 15 lei sau 8 lei pentru studenți și elevi.

Formula actuală a trupei numără cinci membri: Mihaela Pîțan – voce; Mihai Pîțan – clape; Sergiu Bodescu – bass; Adrian Ban – tobe; Gabriel Sarkadi – chitară.

Potrivit organizatorilor, Guilty Lemon este o formație de Neo Soul care s-a format în ianuarie 2007 în Sibiu. Formația combină elemete de funk, jazz și r&b, fiind considerată una dintre formațiile influente ale scenei muzicale sibiene. Repertoriul formației conține atât piese ale celor mai cunoscuți artiști ai genurilor abordate – Stevie Wonder, Erikah Badu, Roy Hargrove, D’Angelo dar și piese proprii.
Momentan band-ul lucrează la primul album care va apărea la sfârșitul verii și va conține 10 piese, urmat de un turneu de promovare în toate orașele importante din Romania.
Membrii Guilty Lemon sunt deseori solicitați în proiecte importante care confirmă nivelul înalt al pregătirii muzicale a acestora. Printre cele mai importante colaborări sunt: proiectul „Slang”, câștigător al Festivalului Cerbul de Aur, “Sixty Nine” și “Trafic Blues Band”, “Big Band-ul Academiei de Muzica din Cluj”, „Morandi”, „Horea Brenciu Band” și ”AG Weinberger”.
Pentru mai multe informații, cei interesați pot accesa pagina de Facebook a Casei de Cultură a Studenţilor Suceavasau 0752 092 606.