Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Capitală găzduieşte, în intervalul 15 februarie - 19 februarie a.c., expoziţia „C`Arte şi Cultură naţională. Cele Mai Frumoase Cărţi din România (2012 - 2016)”.­­

Expoziţia de design de carte, realizată în colaborare cu Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură (organizaţie nonguvernamentală independentă, care dezvoltă proiecte transversale adresate în special tinerilor, în scopul de a susţine dezvoltarea unui spirit critic şi încurajarea creativităţii), prezintă o selecţie de titluri nominalizate sau premiate în cadrul concursului naţional de design de carte, ediţiile 2012 - 2016.Selecţia include realizări ale artiştilor şi specialiştilor din domeniu, care se raportează la aspecte specifice ale culturii şi spaţiului românesc prin ilustraţie, texte, autori prezentaţi, de la cărţi despre istoria artei şi culturii, la cărţi pentru copii, albume sau la cărţi de autor.