Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, joi, că a găsit, la minister, o situaţie dezastruoasă privind vaccinurile obligatorii, precizând că fie unele sunt insuficiente, fie nici măcar nu au fost achiziţionate, scrie Mediafax.“La preluarea mandatului, acum două săptămâni, am solicitat de urgenţă experţilor de sănătate publică din minister şi celor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică o situaţie privind vaccinarea obligatorie a copiilor. Am găsit o situaţie dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziţionate. Din cele 5 vaccinuri obligatorii cu care trebuie imunizaţi copiii, numai în cazul vaccinului împotriva tuberculozei, adică al vaccinului BCG există doze suficiente. În cazul celorlalte vaccinuri, am constatat lipsa de stoc sau stocuri insuficiente, ba chiar un vaccin neachiziţionat (vaccinul diftero-tetano-pertussis). Această situaţie se datorează atât unei lipse de responsabilitate a fostei echipe de conducere care a tolerat întârzieri la licitaţiile organizate, cât şi a unor producători, care, după ce au participat şi câştigat licitaţiile, acum sunt în imposibilitatea de a asigura vaccinul. Am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică şi direcţiei de specialitate din cadrul MS să îmi prezinte un plan de remediere a situaţiei, inclusiv identificarea unor posibile stocuri în alte state UE”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.