La finele săptămânii trecute, elevii Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus au luat parte la activitatea „Perechea populară”, ediţia I, organizată în sala de festivităţi a campusului şcolar de către Consiliul Elevilor (preşedinte Bianca Nistor) şi consilierul educativ, profesor Mihai Cârdei, cu prilejul zilei de Dragobete.       

Elevii au fost invitaţi să participe la patru probe pentru a dovedi atât cunoaşterea elementelor de port popular, a tradiţiilor specific româneşti, cât şi pentru a demonstra abilităţi practice. Fiind ziua dedicată iubirii, probele au vizat şi o declaraţie de dragoste făcută în stil şi limbaj popular.

Cele şase perechi participante au purtat cu demnitate straiul moştenit de la străbunii lor, prezentând piese vestimentare autentice din zonele Vicov, Straja, Bilca. Denumirea populară a unor sărbători creştine (Vovidenia, Proboajele, Trifu, Stretenia), precum şi explicarea unor regionalisme (zavatră, cuhne, nojiţe, şperlă, costoroabă) au testat cunoştinţele cuplurilor înscrise în concurs. Atmosfera s-a animat odată cu primele acorduri ale muzicii populare şi cu paşii de dans executaţi de tinerii participanţi.

La final, preşedinta Consiliului Elevilor, Bianca Nistor, a înmânat premiile câştigătorilor. Marele premiu şi trofeul au fost înmânate de directorul liceului, prof. Cătălin Bărbuţă, perechii alcătuită din elevii Alina Bujdei şi Lucian Belibou.

Activitatea s-a încheiat cu prezentarea unui program artistic, acesta conţinând piese din folclorul românesc având drept temă iubirea. Programul a fost susţinut de grupul vocal-tradiţional „Ai lui Ștefan, noi oşteni”, coordonat de prof. Vasile Schipor, şi de grupul vocal - artistic coordonat de prof. Gina-Elena Cotoş.