Poliţiştii de frontieră români au salvat 79 de persoane din Siria, Irak, Iran şi Palestina, între care 27 copii, aflate pe o barcă supraîncărcată, care risca să se scufunde, în Marea Egee, scrie Mediafax.Poliţia de Frontieră a informat, vineri, că echipajul navei MAI 1102, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, în cadrul Operaţiunii Comune "EPN POSEIDON SEA” coordonată de Agenţia FRONTEX, a observat, miercuri, pe Marea Egee, în apele teritoriale ale Greciei, o barcă pneumatică cu motor, supraîncărcată cu persoane.Ambarcaţiunea era supraaglomerată şi risca să se scufunde, iar persoanele aflate în aceasta riscau să intre în şoc hipotermic, poliţiştii de frontieră au transbordat cei 79 de oameni pe nava Gărzii de Coastă.