Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu „Liderii de Mâine” Suceava, organizează, în perioada 28 februarie - 2 martie 2017, conferinţa pentru studenţi şi pentru lideri “Five Steps to Entrepreneurial Success Leading Teams with Excellence”. Acţiunea presupune o suită de evenimente, dintre care amintim: conferinţa pentru studenţi, care va avea loc marţi, 28 februarie, în Aula din corpul E, între orele 12.00-17.00, şi conferinţa pentru lideri, care va avea loc joi, 2 martie, tot în Aula din corpul E, între orele 18.00-20.00.
Evenimentul îi are ca invitaţi speciali pe Todd Geist, director al departamentului Leadership Development din cadrul Procter & Gamble SUA, companie care deţine branduri de renume cum ar fi Ariel, Gillette, Pampers sau Braun, şi Scott Liston, consultant strategic pentru startupuri din SUA situate în top 500, cu o experienţă de peste 20 de ani în financial leadership pentru diviziile preşedinţilor şi vicepreşedinţilor companiilor de vârf.
Participanţii la conferinţă se pot înscrie la sesiuni gratuite de consiliere personalizată de o oră cu unul dintre invitaţii menţionaţi mai sus. Aceste sesiuni gratuite de consiliere se vor derula miercuri, 1 martie, la sediul Laboratorului de Incubare a afacerilor - INCUBAF din campusul universităţii.
Acest eveniment vine în completarea programelor similare desfăşurate de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava în domeniul antreprenoriatului: Erasmus for Young Antrepreneurs - BYE 8, Startup Europe University Network, proiectul Universitate Antreprenorială, derulat în parteneriat cu JA România, şi a programelor de voluntariat desfăşurate de „Liderii de mâine” Suceava.
Participarea la conferinţă este gratuită şi presupune înregistrarea la următorul link: www.tinyurl.com/fitzuica, aferent conferinţei pentru studenţi, sau prin confirmare la adresa de e-mail bizsuceava@gmail.com, în cazul conferinţei pentru lideri.
Comentarii