Romfilatelia vine în întâmpinarea pasionaţilor de „Postcrossing”, cei care fac schimb de cărţi poştale şi le colecţionează împreună cu timbrele de corespondenţă.

„Postcrossing” a început ca un proiect între prieteni cu aceeaşi pasiune.

În anul 2005, Paulo Magalhães, un student portughez căruia îi plăcea să primească şi să trimită cărţi poştale, a dezvoltat un site web care oferă o platformă gratuită pentru persoanele care doresc să facă schimb de cărţi poştale.

Sloganul proiectului este: „Trimite o carte poştală şi vei primi înapoi o carte poştală de la o persoană oarecare, de undeva din lume!”.

„O carte poştală este un mediu tangibil de comunicare. Spre deosebire de e-mailuri, care sunt rapide, o carte poştală este personală. Cartea poştală călătoreşte în întreaga lume, până când ajunge la o cutie poştală, asta e special, e semnificativ!”, spune Paulo Magalhães într-un interviu publicat în revista „Europe and me”.

În prezent, numărul membrilor înregistraţi este de peste 660.000, din aproximativ 200 ţări.

Cei 1364 de membri din România, înregistraţi până în prezent pe platforma „Poscrossing”, au trimis în cei 11 ani de activitate peste 120.000 de cărţi poştale în întreaga lume.

Timbrul emisiunii „Postcrossing” ilustrează drumul unei cărţi poştale, ce străbate globul şi ajunge în cutia de corespondenţă a destinatarului, alături de culorile steagului românesc.