Un accident rutier a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 9:00, în localitatea Roşiori, pe DN 2 (E 85).Două autoturisme, un Mercedes şi un Volkswagen Golf, au intrat în coliziune laterală. În urma impactului cele două maşini au ajuns în şanţul de la marginea drumului, iar roata faţă stânga de la autoturismul Golf a fost ruptă şi a ajuns la câţiva metri distanţă de maşină. O singură persoană, conştientă, a fost transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.La faţa locului au intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Fălticeni şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.