Luni, 8 mai, gen. Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiu, va fi prezent la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu ocazia Marşului absolvenţilor.
Începând cu ora 10.00, Observatorul USV organizează, în sala mică, o întâlnire publică cu domnia sa. La acest eveniment sunt aşteptaţi profesori, studenţi, elevi, şi nu numai, interesaţi să discute despre zborul în spaţiul cosmic.
Intrarea este liberă.
Marșul absolvenților va avea loc luni și va porni, de la ora 17.00, din fața Universității „Ștefan cel Mare” Suceava către esplanada Casei de Cultură, marcând astfel încheierea unui capitol foarte important din viața oricărui student.
După paradă va urma un concert al trupei Voltaj.
Comentarii