Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei şi Grupa Operativă a ISU Suceava, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Broşteni, Ocoalele Silvice Broşteni şi Crucea şi două societăţi comerciale, au intervenit marţi seara cu 127 de angajaţi, 4 autospeciale, 6 motopompe, 12 TAF-uri şi un excavator, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier de pe raza Ocolului Silvic Broşteni. Incendiul a fost anunţat la 112 la ora 19.33.Flăcările se manifestau în zona denumită „Bidanul”, o zonă greu accesibilă, cu teren pietros, accidentat, unde ardeau resturi de exploatare forestieră pe o suprafaţă de aproximativ 0,4 hectare.Incendiul a fost localizat cu ajutorul dispozitivelor de stingere alimentate de motopompe şi a mijloacelor de primă intervenţie. De asemenea, zona a fost izolată de restul fondului forestier prin fâşii de protecţie realizate cu ajutorul utilajelor forestiere.Intervenţia a fost extrem de grea, din cauza aglomeraţiei de resturi de material lemnos, rezultate în urma exploatării, dar şi din cauza riscului de accidentare a forţelor de intervenţie, pe terenul abrupt şi stâncos din zonă.Pe timpul nopţii, zona a fost supravegheată, iar a doua zi, la prima oră a dimineţii, intervenţia a fost reluată. Miercuri, la ora 12:30, au fost lichidate ultimele focare.„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un foc deschis în spaţii deschise”, se precizează în comunicatul pompierilor suceveni.