Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina” va asigura și în acest an un premiu de 1.000 de euro pentru finalistul care va câștiga Concursul Național de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur”.Concursul, organizat sub egida Ministerului Educației Naționale de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, având ca parteneri Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Primăria Suceava și Asociația Părinților și Absolvenților Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, manifestare care se va desfășura în intervalul 2- 4 iunie a.c., se adresează elevilor din țară și din Republica Moldova și cuprinde secțiunile Pian, Vioară - Corzi grave și Instrumente de suflat și percuție.Juriul alcătuit din cadre didactice de specialitate din învățământul universitar și preuniversitar și personalități ale vieții muzicale din țară și din străinătate va acorda Premiile I, II, III și Mențiune pentru fiecare instrument și clasă în funcție de punctajul obținut.Principalele premii, care se vor conferi după spectacolul final la care vor participa concurenții care au obținut 100 de puncte, sunt Trofeul „Lira de Aur”, Premiul „Ciprian Porumbescu”, Premiul Asociației Culturale „Lira de Aur”, precum și o serie de Premii speciale.Finalistul care va obține Trofeul „Lira de Aur” va primi și premiul în valoare de 1.000 de euro oferit de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina”.