Un şofer de tir din Ucraina a scăpat ca prin minune fără nici o zgârietură după ce mastodontul pe care-l conducea a zburat de pe şosea şi s-a răsturnat într-un şanţ adânc de aproape 7 metri. Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, pe drumul european E85, în dreptul localităţii Dănila, şi doar norocul a făcut să nu se înregistreze victime.După câte se pare, la un moment dat un alt vehicul care venea din sens opus a tăiat o curbă, iar în încercarea de a evita impactul şoferul ucrainean a tras mai tare de volan. Tirul încărcat cu cherestea a intrat în balans şi nu a mai putut fi controlat.Mai întâi, tirul a lovit balustrada de protecţie de pe marginea drumului, iar apoi s-a răsturnat în şanţul din apropiere. La faţa locului a fost trimis modului SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, care a luat toate măsurile care se impun în asemenea situaţii.În timp ce şoferul era evaluat de echipajul medical, ceilalţi reprezentanţi ai ISU Suceava au fost luate toate măsurile de siguranţă, respectiv au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori şi au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi.Traficul auto în zonă nu a fost perturbat, iar reprezentanţii firmei la care era angajat şoferul urmau să trimită un alt tir care urma să preia marfa.