O patrulă din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei ce acționa miercuri dimineaţă pe DJ 174, pe raza comunei Dorna Arini, a fost sesizată de un localnic de 43 de ani, la ora 8.30, despre faptul că, în jurul orei 08.00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 174, în locul numit „Dealu lui Monac”, s-a intersectat cu un tir, iar de la roțile acestuia a sărit o piatră, care i-a spart parbrizul. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că autoturismul prezenta mai multe avarii la caroserie, sens în care s-au impus cercetări cu privire la împrejurările producerii evenimentului.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, în jurul orei 08.39, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliţiei.