Premierul demis Sorin Grindeanu a declarat, la scurt timp după ce majoritatea parlamentară a decis demiterea Guvernului prin moţiune, că speră ca situaţia să nu se repete peste şase luni şi că va rămâne în PSD, scrie Mediafax. În replică, Liviu Dragnea a spus că el nu face vânătoare de vrăjitoare, nu plăteşte poliţe, însă Grindeanu nu mai este membru PSD. Liderul social-democrat a menţionat că este sigur că şeful statului va accepta propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de premier. Dragnea spune că are patru variante, dar va merge cu o singură propunere.