Persoanele care sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă sau la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale pot face parte din Guvern, potrivit CCR, scrie Mediafax.CCR a publicat marţi motivarea la soluţia dată în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ridicată de Avocatul Poporului.În motivarea deciziei se precizează că sintagma "nu au suferit condamnări penale" încetează să mai constituie o interdicţie la dobândirea calităţii de membru al Guvernului în ceea ce priveşte persoanele care cad sub incidenţa sau sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege.