UPDATE 6.066 de absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţ au susţinut luni, 19 iunie, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2017. De la proba de luni au absentat 122 de elevi,iar doi absolvenţi, unul din Dumbrăveni şi altul de la Broşteni, au susţinut examenul în condiţii speciale din motive medicale.

 

Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut luni, 19 iunie, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naționale 2017. Elevii suceveni au spus că subiectele au fost ușoare, doar că nu se așteptau la genul liric. Elevii de clasa a VIII-a au primit la unul dintre subiecte poezia „Ploaia” de Magda Isanos, la care au avut de argumentat de ce textul aparţine genului liric. Absolvenții au avut de făcut și o compunere liberă despre o întâmplare la o competiţie sportivă. Examenul de Limba şi literatura română a început luni, 19 iunie, la ora 09.00, dar candidaţii au trebuit să fie în sălile de concurs cu cel puţin o jumătate de oră înainte şi să prezinte buletinul sau certificatul de naştere. Proba a durat două ore, iar după o oră, orice elev a putut părăsi sala de examen. Elevilor li s-a interzis să intre în clasă cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de clasă duce la eliminarea elevului din clasă de către preşedintele comisiei, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu şi la notarea cu nota 1 (unu) a lucrării elevului eliminat. Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. Din anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25%, cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la evaluarea naţională. Tot o modificare foarte importanta este și cea care privește metodologia de desfășurare a examenului de Evaluarea Națională, dar și a Bacalaureatului care prevedea ca după rezolvarea contestațiilor să se modifice nota doar dacă diferența între nota inițială și cea de după contestație este de 0,5 puncte. Din acest an, nota de după contestație se va putea modifica indiferent de diferență.