După înregistrările cu Kovesi în care i-ar fi cerut unui procuror să "decapeze" un dosar ca să ajungă la premier, DNA decide: Dosar penal pentru folosirea informaţiilor nedestinate publicului. Au fost intercalate sintagme care nu-i aparţin
Mediafax.ro
DNA anunţă că a fost deschis dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Sesizarea, pe motiv că şedinţele cu procurorii din secţii nu sunt publice, scrie Mediafax.Sesizarea din oficiu a fost întemeiată "pe faptul că la şedinţele cu procurorii din secţiile operative se discută aspecte ce ţin de managementul intern al acestei unităţi de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicităţii", transmite DNA.De asemenea, instituţia a sesizat procurorul general al României pentru a decide dacă este necesară sesizarea din oficiu pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. DNA a sesizat şi Inspecţia Judiciară. "Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că înregistrările ce conţin un amestec de fragmente reale cu sintagme obţinute prin colaţionare riscă să conducă la acreditarea unei idei false şi anume că procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar da ordine ca procurorii să investigheze anumite persoane sau să direcţioneze ancheta într-un anumit sens", explică DNA.
Comentarii