Liviu Dragnea: Parlamentarii PSD care nu au semnat moţiunea au absentat, miercuri va fi vot masiv. Textul, semnat de 222 de parlamentari
Mediafax.ro
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, duminică, după citirea în plenul comun a moţiunii de cenzură, că parlamentarii PSD care nu au semnat moţiunea nu au făcut-o pentru că au absentat, el arătând că miercuri va exista un "vot masiv" în favoarea moţiunii, scrie Mediafax.Întrebat cum comentează faptul că moţiunea de cenzură a fost semnată de 222 de parlamentari, dintre care doar de 199 de la PSD, iar restul de la ALDE, Dragnea a spus: "Majoritatea celor care nu au semnat nu au fost prezenţi. Fiecare a vorbit cu mine, unii sunt plecaţi din ţară, ajung în noaptea asta sau mâine, unii ajung marţi"."Noi am fost interesaţi să avem numărul de semnături peste limita stabilită de Constituţie ( o pătrime din numărul total al senatorilor şi deputaţilor, respectiv 116 parlamentari, n.r.) , iar cei cu care am vorbit am considerat necesar să nu le stric treburile astăzi. Noi stabilisem joi că depunem luni moţiunea de cenzură, aşa şi-au făcut programul majoritatea. Am luat decizia ulterir de a o depune azi (duminică, n.r.) pentru a scurta perioada în care ne aflăm de incertitudine şi de lipsa practică a unui Guvern", a spus Dragnea.
Comentarii