Mii de locuri de parcare improvizate de oameni pe terenul viran din jurul blocurilor vor fi transformate oficial în parcare publică, pentru a putea fi amenajate corespunzător.
Viceprimarul Lucian Harșovschi a spus că în ședința de joi a Consiliului Local Suceava va propune inventarierea unui număr de 4364 de locuri de parcare, care, în prezent, figurează în acte doar ca teren viran.
El a prezentat un dosar gros, cu documentația necesară – rodul muncii de peste trei luni de zile a celor de la serviciul Străzi, din primărie.
„Aceste parcări sunt făcute de către oameni, vrem să le oficializăm, să le inventariem, întabulăm, urmează să le reparăm, să le amenajăm așa cum trebuie”, a explicat Harșovschi, care a precizat că nu se pune deloc problema taxării lor.
Cele mai multe astfel de locuri de parcare sunt în cartierul Obcini - 1161, urmate de cele din Burdujeni - 1087, cele din Centru și George Enescu fiind în total 1755, în vreme ce în Zamca sunt 361.
„Aceste locuri apar ca teren viran, odată modernizate vom avea aproape 5000 de locuri de parcare oficiale, în plus, în municipiu”, a adăugat viceprimarul Sucevei, care, de câțiva ani, se preocupă de amenajarea cât mai multor parcări de reședință, criza locurilor de parcare fiind declanșată de creșterea explozivă a numărului de mașini deținute de persoane fizice, dar și de agenții economici.
Comentarii