Preotul Cristian Pomohaci, acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, a depus o cerere de autosupendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu."Preotul Pomohaci a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale. Mâine este ultima zi din cele 30 pe care le-a avut la dispoziţie pentru a aduce probe reale în favoarea nevinovăţiei sale. Până acum, nu a adus niciuna. Dacă nici mâine nu aduce un argument consistent, poimâine (joi- n.red.) se va declanşa cercetarea Consistoriului eparhial. Mâine sau poimâine (miercuri sau joi - n.red.) Arhiepiscopia Alba Iulia va oferi un comunicat de presă pe această temă", a declarat Bănescu.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, în cauză urmând a fi făcute cercetări, au declarat reprezentanţii Parchetului pentru Mediafax.