O şoferiţă în vârstă de 40 de ani, ce conducea un autoturism, miercuri seară, pe aleea Cetăţii din orașul Gura Humorului, nu a observat faptul că pe partea carosabilă se află căzut un pieton, acroşându-l ușor.Victima, un bărbat de 62 de ani, din localitate, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătoarea auto și de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii