Un tânăr de 26 de ani a fost prins în trafic la volanul unei autoutilitare modificate, în spatele pereţilor dubli ai acesteia fiind ascunse aproape 10.000 de pachete de ţigări de contrabandă. Joi, la ora 08:10, un echipaj din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 3 Marginea, în cadrul unei acţiuni pe linia identificării în trafic a mijloacelor auto care transportă produse de contrabandă, a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Suceviţa, autoutilitara care se deplasa din direcţia Marginea către Palma, condusă de un bărbat de 26 ani, din oraşul Vicovu de Sus, care a declarat că transportă încălţăminte şi tălpi încălţăminte.În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii au observat diferenţe între dimensiunea interioară a autoutilitarei raportată la cea exterioară. După o cercetare amănunţită, s-a descoperit că în interiorul autoutilitarei era creat un spaţiu suplimentar, după un perete dublu, în care se aflau depozitate mai multe cutii din carton conţinând pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară, care au fost introduse printr-un capac tăiat în partea de mijloc a cupolei. Procedându-se la inventarierea pachetelor de ţigarete, s-a constatat că bărbatul de 26 de ani transporta 9.882 pachete ţigarete (197.640 bucăţi ţigarete), cauzându-se un prejudiciu de aproximativ 100.000 lei.În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţişti au dispus prin ordonanţă reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava, urmând ca acesta să fie prezentat în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. În cauză se efectuează cercetări faţă de bărbatul de 26 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă în forma calificată”.De asemenea, s-a instituit sechestru asupra autoutilitarei în valoare de cca. 3.000 euro, precum şi asupra sumei de 421 lei, găsită asupra conducătorului auto. „Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse”, se precizează în comunicatul poliţiei.