Două mașini s-au ciocnit violent la intersecția E 85 Suceava – Siret cu drumul județean spre Pătrăuți. Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 11.30. Din cercetările poliției rezultă că șoferul unui Ford Mondeo, care circula de pe DJ 208V, adică dinspre Pătrăuți, a pătruns pe drumul european fără a se asigura suficient. Fordul a fost lovit de un Opel Vectra, condus regulamentar de un șofer care rula pe direcția Suceava-Dărmăești. Din fericire, consecințele accidentului nu au fost grave. Echipajul de la Detașamentul de Pompieri Suceava deplasat la fața locului a preluat doar o tânără în vârstă de 25 de ani, din Pătrăuți, pasageră în Fordul condus de un consătean. După ce a fost evaluată medical la Spitalul Județean, tânără a fost diagnosticată cu leziuni ușoare, care nu au necesitat internarea. În intersecția drumului județean dinspre Pătrăuți cu E 85 au avut loc de-a lungul timpului multe accidente grave, unele cu final tragic.