Festivalul Mustului, ediția a III-a, La Gârla Morii
Daniela MICUŢARIU
La Gârla Morii (Suceava, str. Apeductului) se desfășoară, în intervalul 13 – 15 octombrie, cea de-a III-a ediție a Festivalului Mustului. Sucevenii se vor delecta în primul rând cu must proaspăt, rubiniu sau de culoarea chihlimbarului, aromat și parfumat, dar și cu vin, țuică etc, precum și cu berbecuț la proțap, berbecuț la ceaun, pastramă de oaie la grătar, mici și cârnăciori la grătar și multe alte bunătăți pregătite cu pricepere de maestrul bucătar Sorin Băeșu. Programul cuprinde, în fiecare zi, după orele amiezii, și invitați speciali care vor susține concerte de muzică populară, muzică ușoară, folk, pentru a întreține buna dispoziție a celor care aleg să-și petreacă câteva ore La Gârla Morii.
Comentarii