Directorul medical al Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Doina Ganea-Motan, a anunțat, miercuri, în conferință de presă, că cei doi copii ai familiei Gavril care au fost internați la Chirurgie Pediatrică, Alexia, de 9 ani și Ioan, de 3 ani, au fost externați marți și se află la o soră a mamei lor. ”Vom păstra legătura cu copiii și cu familia pentru că nu știm ce se va întâmpla cu mama. Probabil perioada de consiliere psihologică se va prelungi până când Alexia va putea să-și reia activitatea școlară”, a declarat dr. Motan.

În ceea ce privește al treilea copil al familiei Gavril, Anastasia, directorul medical al spitalului a spus că ”trăiește ajutată de aparate și de medicația care susține cordul, dar din păcate, de ieri, dă semne de neputință în a mai duce această luptă. Din păcate, pentru Anastasia nu există nici o șansă de vindecare”.

Referitor la mama lor, Maria Gavril, dr. Motan a afirmat că este de asemenea susținută de aparate și de medicație ca să trăiască și că ”ne abținem de la un prognostic mai sigur pentru că, pe lângă politraumă, există și traumatismul cranio-cerebral care ne întărește atitudinea de rezervă în a prognostica situația pacientei”.

Puțin mai optimist, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mihai Ardeleanu, a afirmat că medicii din Reanimare au remarcat la Maria Gavril ”un ușor reviriment cerebral” și cred că femeia deja aude ce se întâmplă în jurul ei. ”Discuțiile din preajma ei trebuie bine gestionate pentru a nu face o trumă psihică mai mare decât cea existentă”, a subliniat dr. Ardeleanu.

Ambii medici și-au exprimat speranța că tinerețea, viața echilibrată pe care a dus-o și lipsa antecedentelor de boală o vor ajuta pe Maria Gavril să supraviețuiască și s-au declarat profund marcați de drama acestei familii greu încercate.

”Demult n-am mai văzut personalul de la Reanimare atât de marcat. Să vezi medicii de acolo, care sunt printre cei mai duri, cu lacrimi în ochi... Luni erau toți la pământ”, a mai spus dr. Ardeleanu.