Amenajarea noului complex sportiv al Sucevei, în principal un nou stadion, pe terenul liber din zona Metro, s-au putea concretiza printr-un parteneriat public-privat.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că săptămâna trecută a venit la Primăria Suceava un investitor serios, din Australia, care vrea să facă noul stadion.

„Problema e cum îl amortizează, pentru că nu se poate numai din taxe și evenimente desfășurate acolo. Atunci este normal să gireze cel pentru care se face investiția, adică municipalitatea. Așa se întâmplă peste tot în lumea civilizată, numai la noi, dacă mergi să faci o astfel de garanție, te pune la împrumut și nu se poate, pentru că afectezi deficitul bugetar la nivel național”, a spus Ion Lungu.

Problema parteneriatelor public-private a fost ridicată zilele acestea și la Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România, din care face parte și edilul sucevean.