Din ciclul nici un final de săptămână fără şoferi care s-au urcat băuţi la volan zilele trecute nu au făcut excepţie de la regulă. Şi de această dată a existat o avalanşă de şoferi care au plecat la drum după ce au consumat băuturi alcoolice, unii dintre ei în cantităţi foarte mari.

Aşa se face că mai mulţi şoferi au fost prinşi la volan cu alcoolemii în jurul cifrei de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă dublu în sânge. În unele cazuri au existat şi incidente rutiere în urma cărora şoferii care erau cu musca pe căciulă „au spălat” putina în tentativa de a se sustrage rigorilor legii.

„În ultimele două zile, zeci de echipaje de poliţie au fost prezente pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ pentru a se asigura că participanţii la trafic vor ajunge la destinaţie în condiţii de deplină siguranţă. Nu s-a înregistrat niciun eveniment rutier grav, aceasta şi datorită faptului că poliţiştii i-au identificat la timp pe cei care, dând dovadă de iresponsabilitate au urcat băuţi la volan. În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosare penale şi au suspendat şoferilor dreptul de a mai conduce vehicule pe drumurile publice”, se arată într-un material de presă al celor de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava.