Vicepreşedintele Senatului, Mihai Goţiu (USR), a depus, vineri, o plângere penală la Secţia 5 de Poliţie Cluj-Napoca, reclamând că a primit ameninţări cu moartea pe o reţea de socializare, transmite corespondentul Mediafax.Mihai Goţiu a declarat, vineri, presei, că bănuieşte că profilul de pe care s-au transmis ameninţările cu moartea la adresa sa este unul fals.”Am depus o plângere penală la Poliţie pentru ameninţări cu moartea primite pe Facebook în urmă cu o săptămână, înainte de protestele de la Cluj. Ameninţările au venit de pe un profil, Stanciu Aurel, bănuiesc că este unul fals, cu o poză cu un cuţit însângerat şi cu mesaje că îmi va înfige cuţitul pe la spate. Aştept ca instituţiile statului să îşi facă datoria, să îl găsească pe cel care a postat mesajele sau pe cel care se află în spatele acestora. Temerea cea mai mare a fost cea care a fost indusă mamei mele, prietenilor, cunoscuţilor, care au putut să vadă aceste mesaje. Este important ca aceste ameninţări să înceteze, cei care stau în spatele acestora trebuie să înţeleagă că nu trăim într-un stat cocotier în care libertatea de exprimare, în stradă, se lasă cu astfel de ameninţări”, a spus Goţiu.