Peste 100 de sancţiuni au fost aplicate de poliţişti pietonilor care nu au respectat legislaţia rutieră. S-a întâmplat în decurs de numai câteva zile în diferite localităţi ale judeţului Suceava cu ocazia unei ample acţiuni derulată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii Serviciului Rutier.

Acţiunea i-a vizat pe pietonii care traversează neregulamentar, dar şi pe şoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. Cu acest prilej au fost controlate peste 500 vehicule şi au fost legitimaţi peste 800 de pietoni.

Bilanţul nu este deloc unul îmbucurător, şi asta pentru că s-au aplicat 340 sancţiuni contravenţionale, din care pietonilor le-au fost aplicate peste 100 de sancţiuni, atât pentru traversare neregulamentară cât şi pentru deplasarea pe drumurile publice pe partea carosabilă, pe timpul serii fără elemente reflectorizante.

Nici şoferii nu au fost iertaţi, dovadă în acest sens cele 21 de permise de conducere reţinute pentru neacordare de prioritate.

„Atragem atenţia încă o dată că sancţiunile aplicabile prevăzute de OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile. Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de 4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 lei). De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă. Mai importantă decât aceste sancţiuni este însă viaţa noastră şi a copiilor noştri pe care ar trebuzi să o preţuim mai mult, respectând cu stricteţe legea”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.