Lucrările de pavare a trotuarelor din municipiul Suceava, inclusiv refacerea unor porțiuni afectate de alte lucrări, au fost scoase la licitație de administrația locală, doi puternici competitori luptându-se pentru a-și adjudeca contractul.

„La licitație au fost depuse două oferte, prima din partea asocierii Fibracis Grup SRL Suceava și Elis Pavaje SRL Alba, iar a doua din partea Symmetrica SRL Suceava.

Ne dorim să se finalizeze cât mai repede licitația, avem foarte multe solicitări de reparații”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a explicat că, până la definitivarea licitației, a mai fost prelungit contractul cu Symmetrica pentru încă patru luni, conform prevederilor legale.

„Cu toate legendele care sunt vehiculate și care din păcate nu sunt adevărate, oamenii își doresc să fie modernizate cât mai multe trotuare și consider că s-au făcut lucrări bune în această privință în municipiul Suceava”, a adăugat Lungu.

Conducerea municipalității sucevene își dorește ca desemnarea unui câștigător și semnarea contractului să fie făcute până la începerea lucrărilor de asfaltare programate pe anul acesta. În cel mai bun caz, dacă nu vor exista contestații, contractul ar putea fi semnat în luna aprilie.