Fostul şef al SIPA Marian Ureche a declarat, marţi, după ce a fost audiat în Comisia de anchetă parlamentară, că ”SIPA a deranjat pentru că şi-a făcut datoria” şi că în timpul mandatului său au fost respectate ”reglementările legale”, afirmând că Rusia vrea să discrediteze România, scrie Mediafax.”(Am fost audiat-n.r.) pentru ce prejudicii, ce infracţiuni a comis SIPA. Prima problemă a fost problema subsemnatului, dacă am comis abuzuri, dacă am anchetat magistraţi, dacă i-am şantajat, dacă le-am încălcat drepturile intime. Sunt false probleme, fără nicio acoperire. E bine că se face această anchetă. E bine că se desface arhiva pentru comisie pentru că vor avea ocazia să vadă ce înseamnă o înscenare. Avea nevoie de un cap care să fie scos ca să se lucreze mai uşor la restul. Orice mutare de genul acesta descurajează personalul respectiv, produce nişte consecinţe negative pe planul angajării profesionale”, a declarat fostul şef al SIPA Marian Ureche, după ce a fost audiat în Comisia de anchetă SIPA.