O bătrână în vârstă de 77 de ani a fost rănită uşor într-un accident provocat vineri de un şofer băut. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, vineri, la ora 08.10, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 174F, din localitatea Neagra Şarului, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, un localnic de 53 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 77 de ani, din localitate, pasageră în autoturism.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.