Serviciul Rutier Suceava a organizat miercuri o acţiune pe raza județului pentru reducerea riscului rutier datorat nerespectării regulilor de circulaţie de către biciclişti și identificarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere, în cadrul căreia a fost constatată o infracţiune şi au fost aplicate 134 sancţiuni contravenţionale, din care 70 pentru încălcarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, 15 față de bicicliști și 49 pentru alte abateri. De asemenea, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, au fost reţinute 10 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.De exemplu, un bărbat de 48 de ani, cetățean român, cu domiciliul în Germania, a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, cu viteza de 152 km/h. A fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.Joi, Polițiile orășenești Cajvana, Milișăuți și Solca au organizat o acțiune pe raza de competență, pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră. Au fost legitimate 52 de persoane, fiind controlate 47 autovehicule. S-au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.045 lei, şi a fost retras un certificat de înmatriculare pentru I.T.P. expirat.